În aceeași zi în care a fost lansată în Statele Unite, aplicația Playgrounds de la Apple a fost și pe iPad-urile noastre și, deci, în mâinile și în mintea celor mici. Suntem printre cele 100 de instituții educaționale care au adăugat deja în programă acest tool.

Pe 7 septembrie, Apple a lansat Iphone 7. Și căștile wireless. Dar nu intrăm în dezbaterea asta. Ce nu ai auzit, probabil, este că odată cu iOS 10, pe 13 septembrie, Apple a lansat și aplicația Swift Playgrounds. Ocazie cu care, în aceeași zi în care a fost lansată în Statele Unite, aplicația a fost pe iPad-urile noastre și, deci, în mâinile și în mintea celor mici. Vezi aici pozele!

De ce am folosit Playgrounds încă din prima zi?

  • Pentru că testăm orice învață copiii să programeze prin joacă. Copiii nu pot învăța cod în modul în care o fac adulții. Cel mai bine învață prin jocuri și provocări care să le capteze atenția. De aceea, ne place orice produs care promite nu doar că îi învață programare pe cei mici, dar că o face într-un mod plăcut, antrenant. Swift Playgrounds tocmai asta promitea, atunci când ne-a fost introdus la conferința developerilor Apple din iunie 2016.
  • Pentru că l-am comparat cu Scratch, limbajul de programare vizuală de la MIT pe care l-am folosit la curs încă de la început. Vrem să vedem ce funcționalități le aseamănă, ce le deosebește. Pe care îl preferă copii? Care reușește să explice mai bine pașii unui algoritm? Care este mai ușor de folosit?
  • Avem un plan de a ne face propria aplicație pentru iOS. Nu spunem mai multe, testăm, lucrăm și revenim.

Dacă vrei să testezi împreună cu noi Swift Playgrounds sau pur și simplu vrei să ne cunoaștem, înscrie-te la un curs demonstrativ de programare.