Sâmbăta este o zi plină la hub, ne trec pragul în jur de 100 de copii și tot atâția părinți. Așa că ne-am gândit să este un moment bun pentru o discuție despre cum vedem viitorul în educație și cum ne dorim să contribuim la dezvoltarea celor mici. Fie că i-am surprins pe părinți în scurte discuții în timp ce îi priveau minunați pe copii la finalul activităților, fie că i-am provocat pe profesori să ne povestească perspectiva lor, am reușit să aflăm păreri tare interesante.

Am decis să abordez lucrurile diferit

“Dincolo de cunoștințe despre roboți, circuite, secvențe logice, IoT și AI, mult mai valoros este modul de a gândi pe care îl dăm mai departe copiilor. Aici ajutăm copiii să iasă din zona de confort și să fie independenți. Aud atât de des “nu pot” sau “am o problemă” de la copii: nu pot să construiesc robotul, nu pot să fixez modulul wireless, nu pot să pun roțile pe motor. Pare că noi toți contribuim la dezvoltarea unui mecanism prin care copiii cred că nu sunt capabili să facă lucruri și asta pentru că de cele mai multe ori când spun “nu pot”, un adult apare instant lângă ei și îi ajută sau fac acea sarcină în locul lor.

În această călătorie am învățat că este mai important, ca profesor și ca om, să mă preocupe cum predau o lecție, chiar dacă eu am deja cunoștințele necesare. De asemenea, este important să mă preocupe cum îi fac pe copii să simtă la finalul orei că timpul petrecut împreună a fost cu folos.

În această călătorie am învățat că relația cu copiii este mult mai importantă decât cunoștințele pe care le dăm mai departe, modul în care îi ajutăm să se dezvolte și valorile pe care le insuflăm sunt cele care fac cu adevărat diferența. O să conteze cu adevărat dacă sunt alături de ei la greu, atunci când nu știu cum să asambleze un robot sau să facă un program, dacă îi inspir și le insuflu curaj și încredere în ceea ce sunt și cred, dacă le arăt apreciere pentru unicitatea lor și în general, dacă îmi pasă de ei. Dincolo de cunoștințe și noțiuni noi, îmi propun să îi ajut pe copii să se pregătească pentru viață, dincolo de cărți și teorii, vreau să înțeleagă pe bune de ce lucrurile se întâmplă într-un anumit mod și de ce învață niște lucruri.

Dincolo de latura pur didactică, am descoperit că este foarte important să îi ascult pe copii. Educația este în mare parte formală și trasează o linie foarte clară între profesor și elev și, implicit delimitează relația dintre aceștia. Așa că am decis să abordez lucrurile diferit. Îi încurajez constant pe copii să-și exprime opiniile pe care le au vizavi de un subiect sau metodă folosită la curs, să fie vocali, să colaboreze și să se pună la dispoziția celor din jur atunci când au nevoie de ajutor (am numit acest proces de cooperare “să ne oferim voluntari”). Astfel se cunosc mai bine între ei, leagă relații, iar eu, ca profesor, am copii implicați și dedicați. Toată lumea are de câștigat din treaba asta, iar noi ca societate, ajutăm la formarea unor adulți capabili să facă legături, să gândească, să fie vii în relație cu lumea înconjurătoare, să aibă o analiză personală și contribuție în viața altora.” - Mya, profesor

Educație prin activități practice și aplicate

“Credem foarte mult în educația prin activități practice și aplicate. De exemplu, cum ar fi la o oră de fizică să faci o reacție în lanț, în care copiii pun tot feluri de lucruri random cu scopul de a aprinde un espressor cu efectul fizic al ultimei piese? Un titlu de genul "Când ai de învățat la fizică, dar vrei cafea" nu sună rău din punctul meu de vedere. Iar câteva poze și filmulețul cu copiii care povestesc fiecare pas gândit printr-o reacție fizică pare destul de interesant.” - Cristina, profesor

Profesorul începe să le lase libertate copiilor în a-și alege singuri calea de explorare

“De pe stânca pe care m-am cocoțat cu experiența mea de până acum în educație, văd un interes crescut și crescând al oamenilor față de ce se întâmplă cu copiii și cu învățarea lor: preocupare serioasă față de metode și atitudini anacronice ale profesorilor, activism în sala de clasă față de ceea ce trebuie și ceea ce nu trebuie să se întâmple și complementaritate în procesul de învățare al copiilor, încercând să suplimenteze învățarea ce altfel ar trebui să se producă între pereții școlii.

Mai mult, oamenii despre care vorbesc (în special middle & upper class) creează tot mai des conversații despre direcțiile tehnologiei și discursul lor se bazează tot mai mult pe reinventarea învățării din sala de clasă: renunțarea la memorizare și accentuarea gândirii critice, inițiativei și muncii de echipă.

Cred că, mai mult decât oricând, profesorul începe să fie din ce în ce mai puțin singur în fața clasei, pierzându-și încet-încet statutul de valiză plină de cunoștințe și migrând spre cartograf care le arată elevilor harta ce el o știe ca pe propria palmă, dar le lasă lor libertatea de a-și alege singuri calea de explorare. Totul rezidă în atitudine și în capacitatea de a accepta noutatea în meseria de profesor.“ - Mina, profesor

Trebuie să combinăm teoria cu practica

“Despre educație pot vorbi din propria experiență din două perspective: cea a studentului/elevului și cea a profesorului. Deși nu am un bagaj de experiență foarte mare în ale predatului, lucrând cu copiii de aproximativ 3 - 4 ani, am experiența de a fi în același timp și studentă, și profesoară.

De obicei, când ceva nu funcționează cum trebuie, se aruncă vina de la o parte la alta. Astfel, elevii aruncă vina pe profesori și pe materie că e prea complexă și prea încărcată, în timp ce profesorii aruncă vina pe elevi, care nu sunt suficient de focusați pe învățat. Din experiența de a fi în același timp de ambele părți ale catedrei, pot spune că și elevii, și profesorii au dreptate. Pe de o parte, materia este foarte complexă pentru un elev să o înțeleagă doar din teorie. Pe de altă parte, nici elevii nu acordă de multe ori interesul la care s-ar aștepta profesorii.

Acest lucru se datorează faptului că o oră de curs se desfășoară de obicei prin prezentarea noțiunilor teoretice necesare înțelegerii subiectului abordat, spre final urmând a se rezolva o serie de exerciții. Aceste exerciții, teoretic, reprezintă partea practică a respectivei discipline. Însă, acestea nu acoperă aproape deloc partea de experiment și practică. Câți dintre elevii de clasa a XII-a știu de exemplu sa numească o utilizare a integralelor într-un anumit domeniu (cum ar fi în grafica pe calculator)? Câți dintre elevi, după orele de fizică de electricitate, înțeleg efectiv cum funcționează circuitele electrice și știu să creeze singuri circuite elementare?

Problema aceasta se redresează însă încetul cu încetul. Părinții sunt din ce în ce mai preocupați de educația copiilor, iar profesorii încearcă sa se muleze pe cerințele elevilor. Există o multitudine de aplicații pe calculator menite să facă teoria mai ușor de digerat sau care combină teoria cu practica. Copiii înțeleg în felul acesta mult mai ușor ceea ce li se predă la școală și le este mult mai drag să studieze respectivul domeniu atunci când îl înțeleg cum se cuvine.” - Anca, profesor

Echipa Small Academy își propune să contribuie la dezvoltarea copiilor dintr-o perspectivă practică, aplicată, unde învățarea este una experiențială, unde copilul este în centrul experienței de învățare, gândește critic, i se permite să fie creativ și este încurajat să se exprime. Am ales să facem asta folosindu-ne de tehnologie, credem că asta îi pregătește pe copii pentru profesiile viitorului și face învățarea una interactivă și aplicată.