#JoburiDin2050 — Antrenorul de roboți

Fă cunoștință cu Maya — antrenor de roboți. Este născută în 2020, are un doctorat în Nanorobotică la Universitatea Standford și 5 ani de experiență ca Trainer de Roboți la RoboTrainers SRL

Ce vrei să te faci când o să fii mare? Trainer de roboți.

Am tot primit întrebarea asta de-a lungul copliărei și adolescenței. Acum o punem și noi copiilor sau tinerilor din jurul nostru. Doar că azi răspunsul lor te-ar putea surprinde — unii visează la meserii care acum nici nu există.

Investigăm și noi meseriile viitorului în o serie de articole — ne-am întrebat deja cum va fi să ai coleg un robot. Astăzi ducem povestea mai departe și ne imaginăm cum ar arăta viața unui antrenor de roboți.

De ce o să avem nevoie de antrenori de roboți?

Pentru o companie ce are succes azi, personalul este vital. Iar procesul de integrare a noilor colegi este unul extrem de important — nu numai că îl ajută pe angajat să se simtă bine venit în companie, ci îl ajută și să înțeleagă misiunea și rolul lui în echipă, să contribuie eficient la proiectele viitoare.

Peste câteva zeci de ani procesul acesta va trebui să includă și roboți sau sisteme AI (inteligență artificială) deoarece aceștia vor fi angajați, ca și noi, în companii, instituții sau în casele noastre. Cine îi va antrena pe aceștia? Faceți cunoștință cu Maya T, antrenor de roboți. Născută în 2020, are un Doctorat în Nanorobotică de la Universitatea Stanford și 5 ani de experiență ca Trainer de Roboți la RoboTrainers SRL.

O zi de muncă din viața unui antrenor de roboți

9:58 După ce ia micul dejun cu familia, își anunță asistenul personal digital că este gata să plece la muncă. O dronă în formă de mașină aterizează în fața casei 2 minute mai târziu.

10:00 – 10:15 Maya folosește cele 15 minute de drum pentru a revedea detaliile proiectului de azi: integrarea noului robot de tip James 500 — un robot umanoid de ultimă generație — în casa familiei Jetson, o familie dintr-un complex rezidențial de la marginea orașului.

10:30 – 11:00 După ce a cunoscut membrii familiei, dă un tur casei pentru a identifica obstacolele din calea noului robot. Notează orice l-ar putea împiedica: scări în spirală, teren accidentat, plante ce necesită un tratament special sau animale de companie.

11:00 – 11:30 Maya scanează locația cu micul ei Droneminator pentru a identifica toți senzorii și acuatorii din locuință — trebuie să știe cum interacționează acestea cu casa, cu alți roboți, dar și între ele.

11:30 – 12:30 Maya programează un cod pentru a da startul robotului și a-i seta procedurile. James 500 trebuie să știe care sunt particularitățile casei și a membrilor familiei Jetson, pentru a ști cum trebuie să aibă grijă de ea.

12:30 – 14:30 James 500 are nevoie de timp pentru a verifica pe cont popriu noul său mediu, așa că Maya iese la o prânz cu o bună prietenă. Asistentul ei digital făcuse rezervarea încă de azi dimineață de la ora 5:47, când a văzut că prietena era în oraș. Pe baza analizei tiparelor comportamentale ale celor două, ambii asistenți concluzionaseră atunci că erau 94,72% șanse ca ele să ia prânzul împreună. Bineînțeles, locația aleasă a fost noul restaurant de mâncare moleculară.

14:30 – 15:00 Maya se întoarce la familia Jetson unde James 500 a terminat de scanat casa și curtea. Mai mult, și-a încărcat bateriile și și-a updatat firmware-ul. Copiii se întoc de la școală, așa că robotul face cunoștință cu ei și cei doi câini ai lor.

15:00 – 16:00 Procedurile programate dimineață de Maya includeau toate cerințele menționate de familia Jetson. Maya nu mai trebuie decât să observe robotul timp de 60 de minute. James 500 ia nota A++++ la testul Turing varianta 35. Totul e în regulă așa că Maya își poate încheia ziua de muncă. De acum poate face orice modificare cerută de clienți online.

16:05 – 16:20 Maya verifică task-urile pentru a doua zi în zborul spre casă: trebuie să instaleze 5 nanoroboți RoboTronic într-o fabrică de drone la 2000 km de casă. Ce bine că poate face totul online, de acasă!

Ți se pare futurist? Se poate. Dar nu e exclus ca povestea să se scrie chiar așa. Și atunci poate ar fi bine să te pregătești un pic pentru realitatea asta ce pare SF.

Știrile de azi ne pregătesc deja pentru viitor

  • Există deja mașini automate — Google le testează de ani de zile, iar Uber își lansează o flotă în Pittsburgh luna aceasta
  • Livrare cu drone — Amazon așteaptă aprobări de la instituțiile americane pentru a lansa Amazon Prime, un sistem de livrări creat pentru a-ți aduce pachetul la ușă în maxim 30 de minute, cu ajutorul unei drone.
  • Case printate 3D — există deja o vilă cu două etaje de 1300 mp construită (sau printată?!) pentru a rezista unui cutremur de 8 grade Richter.
  • Soft care generează știri automat — boții scriu știri pentru Associated Press și Fox, iar Facebook și Microsoft pun la dispoziție tool-uri gratuite cu ajutorul căruia îți poți crea proprii boți. A, și deja există boți avocați care câștigă procese în instanță.

Ce poți face tu?

  • Rămâi informat — cu cât știi mai multe despre noile tehnologii și despre cum avanseasă lucrurile, cu atât te poți adapta mai repede noilor modificări.
  • Povestește ce știi — mai ales copiilor și adolescenților pe care îi cunoști. Cel mai probabil ei chiar vor trebui să facă față tuturor acestor schimbări. Vor trăi această realitate.
  • Experimentează noile tehnologii — de ce nu ai construi chiar tu un robot împreună cu copilul tău? Măcar pentru a înțelege. În plus, sunt tot felul de roboți educaționali disponibili dintre care poți alege. Noi lucrăm cu mBot, poți să ne scrii dacă ai întrebări.
  • Creatori nu consumatori — ajută-i pe cei mici să devină creatori de tehnologie. Încurajează-i să urmeze cursuri STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts and Mathematics) și să învețe cum să folosească tehnologia, științele și arta pentru a-și crea noi gadget-uri.

Va urma...

Ia-ți porția de tehnologie și află cum îl poți pregăti pe cel mic pentru viitor!